Avocat penal Cluj azi

Informatii legale oferite de avocatului de drept penal in Cluj: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani faptele prevăzute la art. 4, 6, 7, 9 şi 11, dacă au fost săvârşite în condiţiile prevăzute la alin. (1). În cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2-7, la art. 9 şi 10 se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1). Descoperiti mai multe detalii suplimentare pe site-ul avocat Cluj. Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 şi 5, dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

În ceea ce priveşte ziua şi ora stabilite pentru judecata propunerii de luare a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară, acestea sunt aduse la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu. De asemenea, inculpatul aflat în stare de libertate este citat pentru termenul fixat. [art. 238 alin. (1), teza finală, raportat la dispoziţiile art. 225 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală]. Aflati multe detalii in plus aici avocatripan.ro.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.

Recent Posts

Categories

Tags

August 2024
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Meta

Archives

GiottoPress by Enrique Chavez