Informatii legale oferite de avocatului de drept penal in Cluj: Circumstanțe agravante în cazul infracțiunii de trafic de droguri: Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora. Descoperiti multe detalii suplimentare aici avocat Cluj. Urmărire penală : Urmărirea penală, reprezintă prima fază a procesului penal și constă în activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea şi verificarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea ei.
Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: droguri – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III; precursori – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii; consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală.
În cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta şi despre eventualele obiecţiuni formulate, iar actul este semnat şi de avocat. [art. 92 alin. (6) din Codul de procedură penală] Avocatul are dreptul de a formula plângere potrivit art. 336-339. [art. 95 alin. (1) din Codul de procedură penală] Este vorba despre plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală dispuse de organul de cercetare penală, respectiv de procuror. Din economia reglementării rezultă că art. 95 alin. (1) din Codul de procedură penală, consacră dreptul avocatului de a formula acest tip de plângere în situaţia în care s-a adus atingere propriilor sale drepturi procesuale prin actul sau măsura organelor de urmărire penală. În ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit să statueze dreptul avocatului de a acţiona în acest caz ca împuternicit (substituit procesual) al unei alte persoane, ar fi conferit şi dreptul avocatului de a formula plângere în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. Descoperiti mai multe detalii suplimentare pe site-ul https://avocatripan.ro/.
Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare. Criminalitatea organizată, locală sau transnațională, se adaptează vremurilor contemporane, la momentul actual principalele activități infracționale, generatoare de impresionante venituri ilicite, fiind traficul de droguri, traficul de persoane și spălarea de bani.
În cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia: a) situaţiei în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevăzute în cap. IV din titlul IV; b) percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante. [art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală] Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. [art. 92 alin. (2) din Codul de procedură penală].